Prima regulă a unui participant la o acţiune de protest de stradă este să încercaţi să evitaţi deţinerea. Dacă aceasta totuşi s-a întâmplat, a doua regulă este să rămâneți calm. Şi a treia regulă este să știţi ce anume vă așteaptă și cum să vă apăraţi drepturile.
Cunoașterea legilor și a succesiunii evenimentelor care vă așteaptă la secția de poliție vă va ajuta să vă păstraţi calmul. Și tocmai la asta se referă instrucția noastră legală. Va fi de folos pentru cei care nu au mai fost niciodată la poliție și celor care speră să nu ajungă acolo niciodată: cunoștințele aduc linişte.
În majoritotea cazurilor totul decurge destul de calm: vă vor duce într-un transportor de prizonieri, după ceva timp ajungeți la secția de poliție și veţi petrece acolo aproximativ trei ore, ocupându-se cu două dintre cele mai plictisitoare lucruri din lume: așteptarea și completarea documentelor. Dar, din păcate, ceva poate merge prost — de aceea în instrucție am descris aproape toate legile și situațiile pe care le poate întâlni o persoană reținută la un protest de stradă. Nu trebuie să vă înfricoşaţi, trebuie să știţi.
În cele din urmă, există a patra regulă principală: cunoașteţi-vă drepturile și protejaţi-le, dar nu «faceţi gura mare». Mai ales dacă nu aveţi experiență și încredere în abilitățile dvs. Există o diferență uriașă între apărarea drepturilor legale și facerea scandalului. Calm înghețat, cunoașterea legilor și a procedurilor birocratice contribuie la libertatea dvs. și vă permit să evitați mai multe probleme. Un ton agresiv, o voce ridicată și plângeri cu privire la încălcarea fiecărei reguli, oricât de mici, vă pot crea și mai multe probleme. Nu întâmplător am numit ghidul nostru «Instrucția pentru un deținut ideal» — realitatea este departe de idealuri, iar comportamentul polițiștilor este tot mai departe de ele. Cunoașterea legilor și solicitarea aplicării acestora este importantă și necesară, dar într-o situație stresantă și periculoasă nimic nu este mai important decât bunul simț.
Deţinere
Deţinerea începe din momentul în care o persoană pierde posibilitatea să se miște liber. Polițiştii pot să împingă persoana în mașină în tăcere sau pot să spună pur și simplu «Rămâneți aici deocamdată» sau «Veniţi cu mine, cetățeanule».
Comportați-vă calm și nu intrați în conflict cu poliția.
Încercați să filmați deţinerea sau cereți pe cineva să facă videoregistrare. Legea nu interzice filmarea ofițerilor de poliție în timpul serviciului. Luați date de contact de la martorii oculari ai deţinerii — aceasta vă poate fi de folos.
Încercați să aflați și să păstraţi numele complet, funcția și numărul insignei ofițerului de poliție sau soldatului din Garda Naţională care vă reținea. În plus, nu va strica să memorizați caracteristicile fizice distinctive.
Raportați imediat că ați fost reținut la OVD-Info (dacă ați fost reținut la o acţiune de protest), la rude sau prieteni (întotdeauna).
În fiecare caz de deţinere ofițerul de poliție este obligat să efectueze acțiunile prevăzute în partea 4 a articolului 5 din prezenta Lege federală, precum și să explice persoanei deținute dreptul ei la asistență juridică, dreptul la serviciile unui traducător, dreptul de a înștiința rudele apropiate sau persoanele apropiate despre faptul deținerii sale, dreptul de a refuza să dea o explicație.
O persoană deținută, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei ore de la momentul deţinerii, cu excepția cazului în care legislația procesuală penală a Federației Ruse stabilește altfel, are dreptul la o singură conversație telefonică pentru a anunța rudele apropiate sau alte persoane apropiate despre detenția și locația sa. O astfel de sesizare poate fi făcută de un polițist la cererea persoanei reținute.
Legea «De poliție», părțile 3 și 7 ale articolului 14 «Deţinere»
Dacă îți este luat telefonul
Aceasta este ilegal: vă pot confisca doar ceea ce are legătură cu presupusa dvs. infracțiune (placate, foi volante etc.).
Totuși, dacă aceasta se întâmplă, cereți întocmirea unui protocol de confiscare și prezența a doi martori. Dacă martorii nu pot fi găsiți, în schimb poliția are dreptul să folosească videofilmări. Este important ca în protocol totul să fie descris cât mai detaliat. Fără aceste proceduri poliția nu are dreptul de a vă confisca bunurile. Nu le dați decât dacă vă amenințează cu violență (sănătatea este mai importantă).
Codul contravențiilor administrative, părțile 1, 5 ale articolului 27.10 «Confiscarea obiectelor și documentelor»
1. Confiscarea lucrurilor care au constituit instrumente de săvârșire sau obiect al unei contravenții administrative și documentelor care au valoare de dovadă într-un caz de contravenţie administrativă și descoperite la locul săvârșirii unei contravenții administrative sau în timpul unei percheziții personale, percheziția lucrurilor transportate de o persoană și percheziția unui vehicul, efectuată de persoanele menționate la articolele 27.2, 27.3, 28.3 din prezentul Cod, în prezența a doi martori sau folosind videoînregistrare.
5. Se întocmește un protocol despre confiscarea de lucruri și documente sau se face o înscriere corespunzătoare în protocolul de predare, în protocolul de control al locului în care s-a săvârșit contravenția sau în protocolul de reținere administrativă. Confiscarea permisului de conducere, certificatului de tractorist-maşinist (permisului de conducător de tractor), permisului de barcă, permisului de pilot se consemnează în protocolul de contravenție sau în protocolul de control a locului în care s-a săvârșit contravenția.
Cel mai adesea bunurile personale le lasă la deținut. În mod oficial, poliția are dreptul de a lua lucrurile care pot amenința siguranța.
Transportare
Înregistrați ora exactă când vă veți găsi în vehiculul de poliție (de exemplu, puteți să trimiteţi un SMS). Aceasta vă va permite să vă plângeți că v-au ținut prea mult timp în transportor de prizonieri (dacă aceasta se va întâmpla).
În ciuda faptului că legea cere să vă aducă la departament de poliţie cât mai curând posibil, în practică călătoria poate să dureze mai mult.
Codul contravențiilor administrative, Partea 2 a articolului 27.2 «Transportare».
Transportarea trebuie făcută cât mai curând posibil.
Întrebaţi unde vă duc. Îndată ce aflați, scrieți despre asta botului legal OVD-Info și prietenilor dvs. Cereți imediat prietenilor să vă doneze hrană, apă și lucruri necesare la acest departament (rețineți că deţineraa poate să dureze câteva ore sau că vă pot lăsa să staţi peste noapte). Ajutaţi unul pe altul. Creaţi o grupă în telegram pentru cei care stau în transportor cu dvs., adăugați acolo prieteni care vă ajută. Pe cât posibil schimbați contacte cu alți deținuți.
Când veţi ajunge la departament, scrieți despre asta botului nostru legal. În fața secției de poliție puteţi să staţi câtăva vreme în transportator, așteptând când pe dvs. și pe alți deținuți vor începe să vă ducă înăuntru. Există posibilitatea ca apoi vă vor duce de la un departament la altul.
Puteți să verificaţi dacă transportorul are spaţiul liber. Nimeni nu trebuie să stea în picioare și să se țină de bare, ca într-un vagon de metrou. Numărul de persoane trebuie să fie egal cu numărul de locuri de şedere. Dar amintiți-vă — în transportor sunteţi cel mai lipsit de apărare, aşa că încercaţi să vă comportați calm și să nu provocaţi conflicte.
«Decizia de recurs a Curții Supreme a Federației Ruse» din 25.02.2016 N АПЛ16-24 Interdicția de a transporta persoane peste numărul prevăzut de caracteristicile tehnice ale vehiculului este cuprinsă în paragraful 22.8 din Regulile de circulație, aprobate prin rezoluția Consiliului de Miniștri — Guvernului Federației Ruse de la 23 octombrie 1993. N 1090.
În plus, potrivit paragrafului al patrulea alineatului 167 din Instrucțiuni, în toate cazurile numărul condamnaților și al persoanelor aflate în arest, precum și al personalului transportat în vehicule speciale nu trebuie să depășească standardele stabilite pentru un anumit vehicul prin caracteristicile lui tehnice.
Daca sunteţi minor
În primul rând, sunaţi-vă părinții. Fără părinții dvs. nu vă pot să interogheze, să întocmească protocoale, să vorbească cu dvs., în plus nu veţi putea primi ajutorul unui avocat. Și, cel mai important, nu vei fi eliberat de poliție până nu te ia părinții tăi.
Vă sfătuim să citiți această foaie de amintire privind drepturile minorilor.
Dacă v-au bătut
Dacă v-au bătut, este important să faceţi următoarele:
- Fără a agrava situația, încercați să faceți fotografii sau un videoclip cu ceea ce se întâmplă, sunați la linia fierbinte OVD-Info: 8 800 707-05-28. Sau scrieţi în telegram-botului nostru.
- Chemaţi o ambulanță sau cereți poliției să o cheme — medicii trebuie să documenteze traumele. Dacă nu ați putut să chemaţi o ambulanță la departamentul de poliție, faceți aceasta imediat după ieşire. Este mai bine să chemați o ambulanță în apropierea secției de poliție, pentru ca ulterior polițiştii să nu spună că ați fost rănit în drum spre casă. Cu toate acestea, dacă din anumite motive aceasta nu se poate de făcut, mergeți la o instituţie medicală (traumatologie) singur. Acolo vă vor da un diagnostic, vor oferi asistență medicală și vor constata traumele dumneavoastră — fără aceasta acțiunile juridice ulterioare vor fi imposibile.
- Neapărat scrieți despre faptul bătăii în protocolul în coloana «Explicații» (mai multe despre protocoalele citiţi mai jos).
În poliție
Durata reţinerii
Îndată cum aţi ajuns la secția de poliție, solicitați imediat ca numile tuturor deținuților să fie înscrise în registrul de evidență. În acest fel, se va consemna timpul reţinerii oficiale.
Ordinul MAI al Rusiei de la 30 aprilie 2012 N 389 «Cu privire la aprobarea Manualului privind procedura de îndeplinire a atribuțiilor și de exercitarea drepturilor poliției în secţia de serviciu al organului teritorial al MAI al Rusiei după livrarea cetățenilor», alineatele 7, 8–8.3.
8. După livrarea cetățenilor la secţia de serviciu, ofițerul de serviciu operativ este obligat:
8.1. Să afle motivele livrării, să accepte un raport scris sau un protocol de livrare de la oficialul care a efectuat livrarea.
8.2. Să stabilească identitatea persoanei livrate, să clarifice informații despre înregistrarea acestei persoane la locul de reședință (locul de ședere).
8.3. Să înregistreze faptul livrării în Registrul persoanelor livrate la secţia de serviciu a organului teritorial al MAI al Rusiei.
7. Ofițerul de serviciu operativ este obligat să se comporte amabil și politicos față de persoanele livrate, să se asigure că acestea să fie păstrate în condiții care exclud amenințarea vieții și sănătății și posibilitatea ca acestea să părăsească aceste incinte fără permisiune.
Ca regulă generală, durata reținerii administrative este de trei ore și se calculează de la momentul în care aţi trecut pragul secției de poliție. Dar merită să vă amintiţi că, dacă sunteți acuzat de un articol de arestare (de exemplu, 19.3 sau partea 6.1 din articolul 20.2 din CCA), atunci în mod oficial reţineraa poate dura până la 48 de ore.
Codul contravențiilor administrative, articolul 27.5. «Duratele de reţinere administrativă»
1. Perioada de reţinere administrativă nu trebuie să depășească trei ore, cu excepția cazurilor prevăzute la părțile 2 și 3 ale prezentului articol.
3. O persoană în privința căreia se desfășoară o procedură pentru o infracțiune administrativă, care implică ca una dintre măsurile de pedeapsă administrativă arestare administrativă sau deportare administrativă din Federația Rusă, poate fi supusă reţinerii administrative pentru o perioadă de timp nu mai mult decât 48 de ore.
4. Perioada de reţinere administrativă a unei persoane se calculează din momentul livrării, în conformitate cu articolul 27.2 din prezentul Cod («Livrare»), și a unei persoane în stare de ebrietate — din momentul când devine trează.
Apărătorul
Aveți dreptul de a utiliza serviciile unui apărător. Dacă la dvs. a venit un avocat, solicitaţi să-l lase să treacă.
Legea «Cu privire la poliție», părțile 3 și 5 ale articolului 14 «Reţinere»
În fiecare caz de deţinere ofițerul de poliție este obligat să efectueze acțiunile prevăzute în partea 4 a articolului 5 din prezenta Legea federală, precum și să explice persoanei deținute dreptul ei la asistență juridică, dreptul la serviciile unui traducător, dreptul de a înștiința rudele apropiate sau alte persoanele apropiate despre faptul deținerii sale, dreptul de a refuza explicații.
5. O persoană deținută are dreptul de a utiliza, în conformitate cu legea federală, serviciile unui avocat (apărător) și ale unui traducător din momentul deţinerii.
Trebuie să refuzați un apărător public –polițiștii adesea invită jurişti afiliaţi cu ei. Aceştia nu vă vor sfătui nimic bun.
Condiții de detenție la secția de poliție
Principiul general este următor: indiferent ce aţi făcut în opinia poliției, ei nu au dreptul să facă NIMIC care să vă umilească demnitatea umană.
Codul contravențiilor administrative, partea 3 a articolului 1.6 «Asigurarea statului de drept în aplicarea măsurilor administrative coercitive în legătură cu o infracțiune administrativă»
3. La aplicarea măsurilor administrative coercitive nu sunt permise deciziile și acțiunile (inacțiunile) care umilesc demnitatea umană.
În practică această regulă adesea se încalcă. Deținuții raportează periodic că îi forţează să aștepte în coridor, stând în picioare sau şezând pe podea, sau îi așază în bănci în clase de învăţătură.
Dacă sunteți reținut pe mai mult de 3 ore, trebuie să vă asigure hrană și apă. Dacă ați fost reținut pe mai mult de 3 ore peste noapte, trebuie să vi se acorde un loc de cazare pentru noapte. Dacă este posibil, înregistrați toate neplăcerile, luați contacte ale martorilor — acest lucru va fi util pentru o contestație ulterioară.
Decretul Guvernului Federației Ruse de la 16 aprilie 2012 N 301 «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, standardele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului afacerilor interne al Federației Ruse», alineatul 21.
Persoanele reținute pentru o perioadă mai mare de 3 ore sunt asigurate cu alimente conform standardului alimentar pentru bănuiţii și acuzați de săvârșirea infracțiunilor care se află în centrele de arest preventiv ale Serviciului federal de penitenciare, în centrele de detenție temporară pentru bănuiţi și acuzați de organele de afaceri interne ale Federației Ruse și agențiile de frontieră ale Serviciului federal de securitate, persoane supuse arestării administrative, în timp de pace, aprobat prin Decretul Guvernului Federației Ruse din 11 aprilie 2005 N 205 «Cu privire la standardele minime de hrană și sprijin material pentru cei condamnați la închisoare, precum și cu privire la standardele de hrană și sprijin material pentru bănuiţi și acuzați la săvârșirea de infracțiuni în centrele de arest preventiv ale Serviciului federal de penitenciare, în centrele de detenție temporară pentru suspecți și acuzați de organele de afaceri interne ale Federației Ruse și agențiile de frontieră ale Serviciului Federal de Securitate, persoane supuse arestării administrative în timp de pace.
Rudele sau orice persoană cu acte vă pot să transmită la departament hrană și articole esențiale (produse de igienă). Le puteți folosi numai după ce au fost verificate și în prezența unui polițist. Merită să le cereţi de la cei dragi un covoraș de spumă și un sac de dormit.
Decretul Guvernului Federației Ruse de la 16 aprilie 2012 N 301 «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, standardele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului afacerilor interne al Federației Ruse», alineatul 20.
20. Deținuții au dreptul să primească produse de primă necesitate (truse de igienă), veselă, lenjerie de pat și alimente de la rude și alte persoane identificate. Lucrurile, obiectele și produsele alimentare transmise deținuților sunt verificate de un polițist și prezentate deținutului în prezența persoanei care le-a transmis. Verificarea lucrurilor, obiectelor și produselor alimentare nu trebuie să conducă la deteriorarea acestora și la imposibilitatea utilizării lor în scopul pentru care sunt destinate. Utilizarea obiectelor esențiale de către persoanele reținute este permisă numai sub supravegherea unui ofițer de poliție. După utilizare aceste articole sunt depozitate împreună cu alte lucruri și obiecte confiscate de la persoana reținute, cu excepția articolelor de igienă personală uzate și a produselor alimentare expirate care trebuie să fie eliminate.
Este interzisă acceptarea și transferul către deținuți a obiectelor, substanțelor și produselor alimentare care prezintă un pericol pentru viața și sănătatea omului sau care pot fi folosite ca instrument de crimă.
Polițiștii sunt obligați să ducă deținuții la toaletă la cererea lor și pe rând.
Decretul Guvernului Federației Ruse din 16 aprilie 2012 N 301 «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, standardele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne ale Federația Rusă», alineatul 19.
19. Scoaterea persoanelor reținute dintr-o cameră specială pentru a merge la nevoile naturale se efectuează la cererea acestora unul câte unul, însoțiți de polițiști.
Percheziţie
Vă poate percheziționa doar un polițist de același sex în prezența a doi martori de același sex.
Înregistrarea percheziției se face în protocolul de livrare sau în protocolul de reținere sau se întocmește un protocol separat.
Codul contravențiilor administrative, articolul 27.7
«Percheziție personală, percheziție a lucrurilor aflate în posesia unei persoane»
1. Percheziția personală, percheziţia lucrurilor care se află în posesia unei persoane, adică examinarea lucrurilor efectuată fără încălcarea integrităţii lor structurale, se efectuează dacă este necesar în vederea depistării instrumentelor de săvârșire unei contravenții administrative sau a obiectelor unei contravenții administrative.
2. Percheziția personală și percheziția lucrurilor aflate în posesia unei persoane se efectuează de către funcționarii menționați la articolele 27.2, 27.3 din prezentul Cod.
3. Percheziția personală se efectuează de către o persoană de același sex cu persoana percheziționată în prezența a doi martori de același sex. Percheziţia lucrurilor transportate de o persoană (bagaje inclusiv cele de mână, unelte de vânătoare și de pescuit, produse obținute și alte obiecte) se efectuează de către funcționari autorizați în prezența a doi martori sau folosind videoînregistrare.
4. În cazuri excepționale, dacă există motive suficiente pentru a crede că o persoană deține arme sau alte obiecte folosite ca arme, o percheziție personală sau o percheziție a lucrurilor în posesia acestei persoane poate fi efectuată fără martori.
5. Dacă este necesar, se utilizează fotografia și videofilmarea, precum și alte metode stabilite de înregistrare a dovezilor materiale.
6. Despre o percheziție personală, o percheziție a lucrurilor care se află în posesia unei persoane se întocmește un protocol sau se face o înscriere corespunzătoare în protocolul de livrare sau în protocolul de reținere administrativă. În protocolul privind percheziția personală, percheziţia lucrurilor aflate în posesia unei persoane, se indică data și locul întocmirii acesteia, funcția, numele de familie şi iniţialele persoanei care a întocmit protocolul, informații despre persoana supusă percheziției personale, tipul, cantitatea și alte caracteristici de identificare ale lucrurilor, inclusiv tipul, marca, modelul, calibrul, seria, numărul, alte caracteristici de identificare ale armei, tipul și cantitatea de muniție, tipul și detaliile documentelor găsite în timpul percheziţiei și transportate de către persoana fizică.
7. În protocolul privind percheziția personală sau percheziţia lucrurilor aflate în posesia unei persoane se face o înregistrare a utilizării fotografiei și a filmării și a altor metode stabilite de înregistrare a dovezilor materiale. Materialele obținute în timpul unei percheziții personale, a examinării lucrurilor aflate în posesia unei persoane, folosind fotografie și filmări, precum și alte metode stabilite de înregistrare a dovezilor fizice, sunt atașate la protocolul corespunzător.
Dacă v-au confiscat lucrurile
După cum am menționat mai sus, poliția nu are dreptul să vă confischeze lucruri decât dacă acestea se referă la presupusa infracțiune (placate/foi volante etc.).
Când părăsești departamentul, sunt obligaţi să vă întoarcă totul. Dacă nu găsiți ceva, chiar pe loc puteți să depuneţi un raport de furt.
Decretul Guvernului Federației Ruse de la 16 aprilie 2012 N 301, or. Moscova «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, standardele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului afacerilor interne al Federației Ruse», alineatul 8.
Polițiștii sunt obligați să asigure păstrarea obiectelor și lucrurilor confiscate de la deținuți până la expirarea perioadei de detenție, după care ele sunt restituite deținutului, cu excepția obiectelor care constituie un instrument sau obiectul direct al unei infracțiuni (până la soluționarea a chestiunii în fond) sau sunt căutate sau sechestrate din circulația civilă, precum și documente falsificate.
După eliberarea din departamentul de poliție puteți contesta acțiunile poliției — o instrucție este aici.
Amprentarea și fotografierea
Poliția poate să vă oblige să faceți o dactiloscopie (amprentare) sau să dorească să vă fotografieze. Nu vă daţi consimţământul: dacă sunteți identificat prin pașaport, să vă ia amprentă sau să vă fotografieze se poate doar în cazul unor acuzații penale sau după o hotărâre judecătorească de arest administrativ. Așa că nu ezitați să refuzați amprentarea.
Art. 13 alineatul 19 din Legea federală «De poliție»:
«Ofițerul de poliție are dreptul să înregistreze, să fotografieze, să înregistreze audio, film și video, amprentarea persoanelor reținute sub suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni, luate în custodie, acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, supuse pedepsei administrative sub formă de arest administrativ, alte persoane reținute, dacă în perioada stabilită de detenție nu s-a putut stabili în mod credibil identitatea acestora».
Legea «Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat în Federația Rusă» din 25 iulie 1998 N 128-ФЗ, alineatul «ж» al articolului 9 «Înregistrarea dactiloscopică obligatorie de stat»:
Înregistrării dactiloscopice obligatorii de stat sunt supuşi următorii: …>
ж) cetățeni ai Federației Ruse, cetățeni străini și apatrizi:
bănuiţi de săvârșirea unei infracțiuni, acuzaţi de săvârșirea unei infracțiuni, condamnaţi pentru săvârșirea unei infracțiuni, supuşi arestării administrative; care au săvârșit o infracțiune administrativă, dacă este imposibil să-și stabilească identitatea în alt mod.
Înregistrarea documentelor
Când vă vor colecta pașapoartele, oferiţi o copie (dacă o aveţi). Dacă nu aveţi pașaportul cu dvs., rugaţi-vă rudele să vă trimită o fotografie. Dacă aveți boli cronice, psihiatrice sau o invaliditate, atunci trebuie să prezentați polițistului documentele care confirmă acest fapt cât mai repede posibil.
Protocoale
La departamentul împotriva dumneavoastră vor întocmi un protocol de încălcare administrativă. Pe lângă protocolul de încălcare administrativă, pot întocmi un protocol de reținere și un protocol de livrare (sau nu). Există şi protocoale uniforme cu date atât despre deţinere, cât și despre livrare. Verificați ora indicată în protocol, iar dacă este incorectă, cereți corectarea acesteia.
Codul contravențiilor administrative, partea 3 a articolului 27.2 «Livrare»
3. Despre livrare se întocmește un protocol sau se face o înscriere corespunzătoare în protocolul de contravenție sau în protocolul de reținere administrativă. O copie protocolului de livrare se înmânează persoanei livrate la cererea acesteia.
În timpul întocmirii protocolului fiți foarte atent. Mai des decât altceva, poliția îi acuză pe cei deținuți la acţiuni de stradă cu partea 5 a articolului 20.2 din CCA — încălcarea de către un participant la un eveniment public a procedurii stabilite pentru desfășurarea acestuia.
Codul contravențiilor administrative, partea 5 a articolului 20.2. «Încălcarea procedurii stabilite pentru organizarea sau desfășurarea unei adunări, miting, demonstrație, procesiune sau pichetare»
Încălcarea de către un participant la un eveniment public a procedurii stabilite pentru desfășurarea unei adunări, miting, demonstrații, procesiuni sau pichetări, cu excepția cazurilor prevăzute în Partea 6 a prezentului articol, atrage după sine aplicarea unei amenzi administrative în valoare de zece mii până la douăzeci de mii de ruble sau muncă silnică de până la patruzeci de ore.
Se pot imputa și alte părți ale art. 20.2 din CCA (Partea 6.1, Partea 8 în caz de încălcare repetată), precum și nesupunerea față de un polițist (articolul 19.3 din CCA), încălcarea interdicțiilor legate cu COVID-19 (articolul 20.6.1 din CCA). Acestea prevăd pedepse diverse — de la amenzi până la 15 zile de arest, iar pentru atragerea repetată conform articolului 20.2 din CCA — până la 30 de zile.
Părțile deosebit de importante ale protocolului sunt evidențiate cu galben:
Aveți dreptul să nu comunicați poliției locul dvs. de muncă și de studiu, precum și adresa dvs. reală. În caz contrar, poate exista riscul ca poliția să anunțe angajatorul dvs. sau șefii instituției de învățământ dvs. despre reținerea dvs. și veţi avea probleme, sau poliția va începe să vină la dvs. acasă.
Solicitați ca spațiile goale din protocoale să fie completate cu liniuțe pe toată lungime sau puneți-le singur.
Nu semnați niciodată foi de hârtie goale!
Dacă numele polițiștilor care v-au reținut sunt incorecte în protocol, notați acest lucru și indicați numele corecte (dacă le cunoașteți).
Dacă nu v-au explicat drepturile și responsabilitățile dumneavoastră, nu semnați alineatul corespunzător al protocolului. Puteți scrie că drepturile nu v-au fost explicate sau pur și simplu refuzați să semnați, invocând acest fapt. În acest caz, polițiștii indică aceasta în protocol în prezenţă de doi martori.
Codul contravențiilor administrative, partea 5 a articolului 27.3. «Reţinere administrativă»
Persoanei reținute i se explică drepturile și obligațiile care îi revin în temeiul prezentului Cod, despre care se face o înscriere corespunzătoare în protocol privind reţinerea administrativă.
Polițiștii sunt obligați să vă povestească despre dreptul de a nu depune mărturie împotriva dumneavoastră și a persoanelor apropiate (articolul 51 din Constituție). Acesta este un drept! foarte! important! Dacă nu sunteți sigur dacă trebuie să furnizați vreo informație, este mai bine să vă exercitați dreptul de a nu răspunde la întrebări.
Constituția Rusiei, articolul 51.
- Nimeni nu este obligat să depună mărturie împotriva sa, a soţului (soţiei) şi a rudelor apropiate, al căror cerc este definit de legea federală.
- Prin lege federală se pot stabili şi alte cazuri de scutire de obligaţia de a depune mărturie.
Solicitați o copie a protocolului înainte de a-l semna. Puteți semna protocolul cu nota «Nu am primit o copie». Dacă refuzați să semnați, poliția are dreptul să cheme martori care vor consemna acest lucru și vor semna protocolul înșiși.
Odată ce primiți copia dvs., puteți semna protocolul principal, indicând data și ora.
Când vi se va oferi o copie a protocolului, semnați protocolul în sine și indicaţi data și ora. Dacă polițistul nu a dat curs cererii dumneavoastră și nu a completat spațiile libere, notați acest lucru în protocolul înainte de a semna.
Și încă ceva: este mai bine să nu atragi atenția poliției asupra erorilor din protocol. De exemplu, dacă din greșeală nu ați semnat pentru a v-ați citit drepturile sau poliția a greșit numele complet sau informațiile dvs. personale, șansele de a câștiga cauza în instanță cresc foarte mult.
Explicaţie
Este posibil să vi se solicite să scrieți o notă explicativă. Temeiuri legale pentru întocmirea unui astfel de document nu există. Adesea este întocmit de un investigator care nici măcar nu a fost prezent la locul faptei. Puteți refuza să dați o explicație sau să încercați să scrieți pe hârtia versiunea dvs. a evenimentelor.
Dacă vă temeţi că veţi înrăutăți lucrurile cu explicațiile dvs. sau dacă nu aţi avut timp să vă consultați cu apărătorul, atunci este mai bine să folosiţi articolul 51 din Constituție, care vă permite să nu depuneţi mărturie împotriva dvs.
Constituția Rusiei, articolul 51.
- Nimeni nu este obligat să depună mărturie împotriva sa, a soţului (soţiei) şi a rudelor apropiate, al căror cerc este definit de legea federală.
- Prin lege federală se pot stabili şi alte cazuri de scutire de obligaţia de a depune mărturie.
Obligația de a vă prezenta
Ora procesului poate să fie stabilită numai de către instanța. Puteți să vă referiți la aceasta și să refuzați să semnați obligaţia de a vă prezenta. Este posibil ca poliția să ajungă la un acord informal cu instanța, convingându-l să ia în considerare cazul la momentul specificat în obligaţie. Dar chiar și în acest caz aveți dreptul să solicitați în scris amânarea şedinţei dacă ora stabilită nu vi se potriveşte. De fapt, cererea dumneavoastră vor lua în considerare doar în aceeaşi zi stabilită care nu vi se potriveşte. Într-un fel sau altul, instanța este obligată prin lege să vă înștiințeze cu o citație. Iar în general, obligația de a vă prezenta nu are forță juridică, puteți să o semnaţi și să uitați de ea.
Consimțământ pentru notificarea prin SMS
Uneori se oferă să semnaţi consimțământul la o notificare prin SMS despre data ședinței de judecată sau despre prezentarea la secția de poliție. Vă recomandăm să nu daţi consimțământul, deoarece agențiile de aplicare a legii abuzează adesea de această metodă și trimit notificări prin SMS cu o zi înainte de data apelului. Aceasta îi privează pe inculpați de orice oportunitate de a se pregăti pentru o ședință de judecată (sau o conversație cu poliția) și de a-şi găsi un apărător.
Are sens să semnaţi un astfel de consimțământ doar dacă nu locuiţi la locul de înregistrare și nimeni nu va putea să ridice prompt citațiile care ajung acolo pentru dvs.
Refuzul de a depune amprentele digitale
Dacă refuzați depunerea amprentelor sau procedura fotografierii, vi se poate să ceară să scrieți un refuz. După cum am scris mai sus, dacă identitatea dvs. a fost stabilită, aveți dreptul de a refuza să urmați aceste proceduri. În consecință, un astfel de refuz scris nu are forță juridică — îl puteți semna sau nu la alegerea dvs.
Interogare
La departamentul de poliție poate să vină un anchetator pentru a-i interoga pe cei reținuți în dosare penale legate cu mitinguri. Cereți anchetatorului să se prezinte și să-și noteze datele personale.
Dacă sunteți audiat în calitate de martor, conform legii nu puteți refuza să depuneți mărturie (art. 308 din Codul penal). Cu toate acestea, aveți dreptul să nu vă amintiți/nu știți răspunsul la întrebare. De asemenea, aveți dreptul de a învoca articolul 51 din Constituție — la o anumită întrebare a anchetatorului, dacă simțiți că răspunsul v-ar putea dăuna chiar și indirect. Dacă vă întreabă despre opiniile dumneavoastră politice, aveți dreptul de a refuza să răspundeți, invocând Partea 3 a art. 29 din Constituție: «Nimeni nu poate fi constrâns să-şi exprime părerile şi convingerile».
Pe baza rezultatelor interogatoriului se întocmește un protocol — verificați-l, eliminaţi spațiile goale.
Amintiți-vă că după interogatoriu în statutul de martor puteți trece la statutul de suspect sau acuzat.
În cazul oricăreia încălcări de către poliție
Aveţi dreptul:
1) Să apelați linia fierbinte a poliției (112), să raportați o încălcare — toate conversațiile sunt înregistrate.
2) Să descrieți încălcările în coloana «Explicații» din protocolul pe care vi se va cere să-l semnați. Dacă nu este suficient spațiu, solicitați foi suplimentare, asigurându-vă că aţi indicat pe foaia principală câte foi au fost în total.
3) Să scrieți la anticamera on-line a procuraturii.
4) Să scrieți o plângere cu privire la acțiunile unui ofiţer de poliţie sau la condițiile necorespunzătoare la secţia de serviciu a departamentului de poliție. Plângerea trebuie s-o fotografiaţi, talonul cărţii de raportare a incidentelor (KUSP) trebuie să-l luaţi cu dvs.
5) Să înregistrați orice încălcări (facefotografii/videoclipuri, luați contacte ale martorilor). Aceasta va ajuta la dovedirea încălcărilor în judecată.
Dacă toată lumea are aceleași încălcări (de exemplu, condiții necorespunzătoare de deţinere în transportator sau departament, nu permit un avocat), puteți întocmi un act comun. Conținut aproximativ:
«Data, ora:
Actul
Noi, subsemnaţii, întocmim acest act în care se menționează că am fost reținuți pe data de mai sus și duși într-un transportor de prizonieri la secția de poliție ____. [și apoi enumerați toate încălcările comise în transportor și în departament, indicați departamentul, numele ofițerilor de poliție cunoscute de dvs.].
Nume complet, semnătură
Nume complet, semnătură».
Încălcări tipice (lista nu este exhaustivă):
- dacă sunteți reținut mai mult de 3 ore în temeiul unui articol care nu implică arestarea (articolul 27.5 din Codul administrativ)
- livrează pentru o perioadă lungă de timp și (sau) păstrează lângă secție în transportorul
- nu s-au prezentat în fața dvs. și nu v-au explicat motivul reținerii dvs.
- vă amenințau
- vă băteau şi v-au rănit în timpul reținerii; nu au dat voie să sunați rudelor / nu au informat rudele dumneavoastră (partea 3 din art. 27.3 din CCA), au confiscat lucruri personale, inclusiv telefonul, fără a întocmi un protocol de confiscare și fără martori sau videoînregistrare
- v-au luat pașaportul
- nu vă permit să faceți fotografii în departamentul
- v-au fotografiat / luat amprentă (aceasta nu se poate să facă fără consimţământul dumneavoastră — articolul 13, alineatul 19 din Legea federală «Cu privire la poliție»)
- nu au permis intrarea avocatului (încălcarea articolului 48 din Constituție)
- condiţii neadecvate în transportor (vă ţin în transportor înăbuşitor câteva ore, în transportor lipsesc locuri de şedere) ● condiţii neadecvate în departamentu (nu transmit pachete, nu vă dau mâncare/apă mai mult de 3 ore, vă obligă sa staţi in picioare/şedeţi pe podea, nu vă permit sa mergeţi la toaletă etc.)
- polițiștii nu respectă normele sanitare: nu poartă măști și mănuși, lipsesc antiseptice, lipsesc marcaje sociale
Când ieşiţi din departamentul de poliție, scrieți-ne cât mai curând posibil — vă vom ajuta să vă plângeți cu privire la aceste încălcări.
Noapte la poliție
Puteți fi ținut în secția de poliție până la proces, dar nu mai mult de 48 de ore, dacă sunteți acuzat de o infracțiune sancționată cu arest administrativ.
Cea mai obișnuită metodă de a vă ține peste noapte este să vă înregistreze în conformitate cu acea parte a Articolului 20.2 din CCA (legat cu mitinguri), care prevede arestarea administrativă (de exemplu, partea 6.1):
6.1. Participarea la o adunare, un miting, o demonstrație, o procesiune sau o pichetare neautorizată care implică crearea de interferențe în funcționarea facilităților vitale, a infrastructurii de transport sau infrastructurii sociale, a comunicațiilor, a circulației pietonilor și (sau) vehiculelor sau a accesului cetățenilor la spații rezidențiale sau obiecte de infrastructură de transport sau infrastructură socială, implică impunerea cetățenilor unei amenzi administrative în valoare de zece mii până la douăzeci de mii de ruble sau muncă silnică pentru un termen de până la o sută de ore sau arest administrativ pentru un termen de până la la cincisprezece zile; funcționarilor — de la cincizeci de mii la o sută de mii de ruble; persoanelor juridice — de la două sute de mii la trei sute de mii de ruble.
O altă opțiune este articolul 19.3 din CCA:
Codul contravențiilor administrative, articolul 19.3 «Nesupunerea unui ordin legal al unui ofițer de poliție»
Nesupunerea unui ordin sau unii cereri legale a unui ofițer de poliție, a unui militar sau a unui angajat al unui organ sau al unei instituții a sistemului penal sau al unui angajat al Gărzii Naționale a Federației Ruse în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de a proteja ordinea publică și să asigure siguranța publică, precum și obstrucționarea îndeplinirii îndatoririlor lor oficiale — implică impunerea unei amenzi administrative în valoare de cinci sute până la o mie de ruble sau arestare administrativă de până la cincisprezece zile.
În iunie 2018 Curtea Supremă a clarificat că participanții la evenimente publice care sunt reținuți nu pot fi trași la răspundere în temeiul articolului 19.3 din CCA pentru nerespectarea unei cereri legale a unui ofițer de poliție: aceste acțiuni intră sub incidența părții 5 a articolului 20.2 din CCA, care nu prevede arestarea. Încercați să atrageți atenția polițiștilor asupra acestui fapt, dar nu trebuie să vă așteptați ca clarificările Curții Supreme să aibă un efect asupra lor. În orice caz, este important să rămâneți calm și să nu creați situații conflictuale.
Rezoluția Plenului Curții Supreme a Federației Ruse din 26 iunie 2018 N 28, alineatul 33.
Nerespectarea de către un participant la un eveniment public a cerințelor sau ordinelor legale ale oficialilor guvernamentali specificaţi, precum și obstrucționarea îndatoririlor lor oficiale legate de asigurarea ordinii publice, siguranța cetățenilor și respectarea legii în timpul unui eveniment public este supus calificării în temeiul părții 5 a articolului 20.2 din CCA al Federației Ruse, care în acest caz este special în raport cu partea 1 a articolului 19.3 din CCA al Federației Ruse
Mai rar, cei reținuți la proteste de stradă sunt acuzați și de huliganism mărunt, care tot permite să vă ţină în custodia poliției mai mult de trei ore (articolul 20.1 din Codul administrativ):
Codul contravențiilor administrative, Partea 6.1 Art. 20.2.
1. Huliganismul mărunt, adică încălcarea ordinii publice, care exprimă o lipsă de respect evidentă față de societate, însoțită de limbaj obscen în locurile publice, hărțuirea jignitoare a cetățenilor, precum și distrugerea sau deteriorarea bunurilor străine, atrage după sine impunerea unii amenzi administrative în valoare de cinci sute până la o mie de ruble sau arest administrativ de până la cincisprezece zile.
După cum am menționat mai sus, dacă sunteți reținut pentru mai mult de 3 ore, trebuie să vi se asigure hrană, apă și un loc de cazare. Ca regulă generală, mâncarea trebuie să fie fierbinte (alineatele 21-22 din Decretul Guvernului Federației Ruse din 16 aprilie 2012 N 301). De regulă, dau piureuri instante, care trebuie să turnaţi cu apă clocotită.
(Fiţi pregătit pentru faptul că facilitățile oferite vor fi spartane, iar mâncarea poate să nu fie furnizată deloc).
Dacă plănuiesc să vă pună într-o celulă pentru detenție administrativă (CDA/KAZ, «mititică»), atunci poliția mai întâi trebuie să vă întrebe despre bolile dvs. Rezultatele interviului trebuie incluse în protocolul de reţinere.
Decretul Guvernului Federației Ruse din 16 aprilie 2012 N 301 «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, normele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului afacerilor interne ale Federația Rusă», alineatul 5.
5. Înainte de a plasa o persoană într-o cameră specială, un ofițer de poliție efectuează un interogatoriu al persoanei reținute cu privire la prezența bolilor cronice și a plângerilor de sănătate. Rezultatele interogatoriului se înscriu în protocolul de reţinere
Persoane de diferite sexe, adulți și minori, persoanele sănătoase şi cele cu semne de boli infecțioase trebuie să se păstreze separat.
Decretul Guvernului Federației Ruse din 16 aprilie 2012 N 301 «Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de detenție, normele alimentare și procedura de îngrijire medicală a persoanelor deținute în organele teritoriale ale Ministerului afacerilor interne ale Federația Rusă», alineatul 14.
14. Într-o încăpere specială următoarele persoane sunt amplasate separat: persoane de sex masculin și feminin; minori și adulți; persoane cu semne de boli infecțioase.
În «hambar» nu se plaseaza persoanele cu boli sau traume, a căror stare de sănătate poate fi definită ca «moderată» sau «severă», precum și persoanele cu diabet zaharat (moderat și sever) și femeile însărcinate (alineatul 15 din Decretul Guvernului Federației Ruse din 16.04.2012 N 301).
Dacă dumneavoastră sau oricare dintre deținuți aveți probleme de sănătate de genul acesta, trebuie să confirmați aceasta printr-un certificat sau un buletin medical. Dacă nu aveți aceste documente cu dvs., cereți să sunați o ambulanță — medicii pot să confirme boala.